Tableta pe care poți scrie și desena aproape ca pe-o bucată de hârtie

de: Paula Artin
31 08. 2020

Originalul reMarkable a fost un dispozitiv unic: un panou imens E-Ink, cu un stilou unic și obiectivul ambițios de a transforma hârtia tradițională. Însă câteva aspecte importante i-au adus dezavantaje: tocmai afișajul E-Ink de primă generație nefiind capabil să se potrivească cu viteza și fiabilitatea hârtiei.

Compania a realizat un progres admirabil în îmbunătățirea designului pentru modelul din generația a doua. Aproape fiecare aspect al dispozitivului a fost îmbunătățit. Tableta reMarkable 2 este cu 30% mai subțire decât modelul original, cu rame mai subțiri, de o grosime de 0.19 inch, fiind de fapt cea mai subțire tabletă de pe piață.

Cu toate acestea,  noul model este puțin mai greu, la aproximativ 400 grame.

Pe lângă desenat și luarea de notițe, reMarkable 2 suportă și citirea și adnotarea atât a cărților PDF, cât și a celor EPUB, care pot fi sincronizate prin intermediul unui desktop însoțitor sau al unei aplicații mobile.

Desenele (sau fișierele adnotate) pot fi apoi partajate de pe tabletă ca fișier PDF, PNG sau SVG prin e-mail. De asemenea, există o extensie Google Chrome de tip Pocket, care poate trimite articole (fie ca documente pur text, fie ca PDF-uri „imprimate”) pentru a putea fi citite pe tableta reMarkable 2.

În plus, tableta dispune de un sistem de recunoaștere a scrisului de mână care poate analiza notele scrise și le poate converti în text editabil.

Din păcate, în timp ce noul model este cu 200 de dolari mai ieftin decât originalul, la 400 de dolari, la care se adaugă costuri extra de plus 50 de dolari pentru stiloul de bază și 70 de dolari pentru o husă — este încă un preț mare pentru o suprafață de scriere mai frumoasă și mai puține funcții de distrageri.

Ca piesă hardware, reMarkable 2 aduce un progres fantastic față de original. Îmbunătățirile aduse stiloului și experienței generale de scriere combinate cu panoul E-Ink deja excelent fac scrierea cu reMarkable 2, cel mai bun înlocuitor digital pentru hârtie de până acum.

Dar eticheta de preț ridicată și caracteristicile limitate nu explică încă motivul pentru care o versiune digitală a hârtiei ar trebui să existe într-o lume în care tabletele au depășit deja cu mult omologii lor analogici.